E un ocean de gânduri...

2011-12-27T17:40:00.000+02:00

Sunt un suflet neliniștit. Acum stau și mă bucur de stabilitate, acum zbor spre tărâmuri necunoscute ce mă ademenesc cu o viteză de nemaivăzut. Sunt ca un fluture sau o albină în căutarea florilor. Dar am o floare la care mă întorc mereu pentru că e cea mai pură, cea mai candidă. Și uneori mă atrage răul. Răul, dar nu în sensul diavolesc, îngrozitor. Răul, adică... acel ceva special pe care îl au unii oameni. E înspăimântător oarecum că mă atrage asta. Dar sunt tipuri și tipuri de oameni. Sufletul meu e unul răzvrătit, însetat de cunoaștere, libertate și aventură. Și nu toată lumea mă înțelege; unii mă cred cu capul în nori, dar le-am demonstrat de nenumărate ori și partea mea de seriozitate. Alții mă cred prea însetată de libertate. E adevărat pe de-o parte. Fără libertate, mă simt prinsă în lanțuri, încolțită. Fără aventură, mă simt plictisită ... Lucrurile astea îmi dau viață! Momentele acelea când experimentez ceva ce n-am mai încercat până acum, momentul când simt adrenalina curgând prin vene ... aerul libertății!Momentul acela unic când cucerești un vârf de munte după ore obositoare de urcuș, atunci când ochii cuprind toate minunățiile naturii, pământului ...E atât de frumoasă planeta asta, dar puțini sunt cei care profită de viața de aici! Majoritatea ne pierdem în mediul nostru, ne închidem în activitățile zilnice, fără a ne oferi nouă înșine posibilitatea explorării, cunoașterii, relaxării ...Aș vrea să existe mai multe suflete neliniștite. Dar nu toată lumea poate fi într-un anumit fel, și de-ar fi, omenirea și-ar pierde din perfecțiune, din atracție. Pentru că e mai perfectă cu colțuri ciobite, decât cu toate perfect șlefuite, după cum exprima și Nichita Stănescu într-una din poeziile sale. Dar doar atât: să întâlnesc în viața de zi cu zi mai multe persoane dornice de explorare, de libertate.

2011-12-17T22:58:00.001+02:00

Nu ştiu cu ce să încep ... Chiar nu ştiu. Mă simt mizerabilă pe dinăuntru, normal. Vreau să fiu cât se poate de onestă cu toată lumea pentru că minciuna e unul dintre lucrurile cele mai deplorabile şi egoiste. Să minţi ca să te aperi pe tine, să fii tu bine, să-i condamni pe ceilalţi să trăiască în neadevăr. Nu e ăsta un fapt egoist? Dar acum vine partea grea. Având în vedere că fiecare om îşi vrea binele, ne îndreptăţim oarecum să folosim minciuna pentru a ne fi bine, DAR totodată ne face să ne simţim prost pentru că am apelat la metoda asta. Îi face să se simtă astfel pe acei oameni care mai au înăuntrul lor o fărâmă de umanitate. Minciuna ne ispiteşte atât de mult mereu... "Dacă aş minţi aş putea avea acel lucru". Sau, uneori, ne convingem pe noi înşine că nu minţim, că doar "ascundem" adevărul, pur şi simplu nu îl spunem. Dar atunci încercăm să ne amăgim sufletul. Minciuna există înăuntrul nostru ...Ei, şi ce-i de făcut dacă simţi că ai putea avea un lucru care te ispiteşte, dar n-o faci pentru a nu răni alte persoane? Pentru că înăuntrul tău ştii că acel lucru e efemer, dar ispita e prea mare şi vrei neapărat să-l simţi în mâini. Şi l-ai putea avea folosind metoda "ascunderii". Dar oare atunci ai fi împăcat cu tine însuţi?NU, cel mai probabil nu. Şi asta e una din situaţiile când nu eşti nicicum bine, nici fără, nici cu acel lucru. Dilema oamenilor sufletişti. De prea multe ori a apărut, nu-i aşa? Sunt tentată să spun că cel mai bine e să-ţi asculţi inima, dar şi raţiunea va avea partea ei de contribuţie ...Cred că cel mai bun sfat ar fi: fii onest cu tine însuţi şi cu ceilalţi atâta timp cât poţi, iar când simţi că ceva s-a schimbat, atunci e momentul unei decizii, dar păstrându-ţi onestitatea şi dignitatea. Pentru că eu cel puţin, cred că onestitatea face un om excepţional şi de urmat ...Atunci vei fi fericit şi mulţumit. După cântărirea situaţiei şi alegerea deciziei corecte.

Shoebox

2011-11-29T21:31:00.001+02:00

Este vorba despre o campanie care şi-a propus ajutorarea copiilor orfani, nevoiaşi prin dăruirea de cadouri de Crăciun! Mie, personal, mereu mi-a surâs ideea de a face cadouri de Crăciun acelor oameni care chiar au nevoie de aşa ceva, să-i facem şi pe ei să simtă spiritul Crăciunului! Că doar în ce constă Crăciunul dacă nu în bunătate şi răspândirea spiritului său? Acum trec direct la subiect. Şi eu am aflat de acest proiect prin intermediul unei prietene şi mi s-a părut minunat. Pentru detalii, vă las link.Proiectul se desfăşoară anual în Cluj-Napoca şi Bucureşti, dar este în curs de răspândire şi în alte oraşe. Informează-te despre oraşul tău şi fă un copil fericit de Crăciun! :)

Ploaia

2011-11-27T22:22:00.001+02:00

Dorințe ascunse. Atât de mari încât cu greu le pot ascunde. Dar de ce au apărut tocmai acum? De fapt, cum pot să mă întreb așa ceva când factorul declanșator s-a petrecut deja? Ploaie în deșert. Ploaie în deșert. Secătuită de iluzii, transformate în dorințe, transformate în semi-realitate. Vis în vis. Vise. Visuri.O noapte, două...deja trei. Hai că deja se exagerează. DE CE? ...Deja e prea de tot. Cum se face că am atâtea gânduri legate de o singură/două întâmplări care, de fapt, sunt nesemnificative? Nu, aparent sunt nesemnificative. Eu le văd însemnătatea, tu nu. Nu e egoism, e pură realitate. Mi-ai da dreptate, tu, acea persoană. Persoană egoistă, dar totuși sufletistă. Încăpățânată, absentă, dar totuși prezentă... E ciudat când cred că nu ești prezent, nu te implici în discuție, și totuși... ești acolo. Te simt. Știi să te faci simțit. Ești doar tu...și ești special. Mereu vei fi :) și cum să n-am dorințe?

SceneFz-torrente

2011-11-19T09:47:00.001+02:00

Din dorinta de a mari comunitatea, SceneFZ a hotarat ca in perioada 28.11.2011 - 08.12.2011 sa deschida portile pentru noi useri. In acelasi timp, tot pentru a veni in ajutorul userilor, SceneFZ a creat 3 noi categorii:1. TVEps-Ro (RoSubbed)2. XviD-Ro (RoSubbed)3. BR-Ro (BluRay-RoSubbed)Daca ati devenit deja curiosi puteti sa va creati un cont aici

Rădăcinile pozitivismului

2011-08-29T22:45:00.004+03:00

Mă simt atât de bine când întâlnesc persoane care au o anumită influenţă asupra mea. Pozitivă, normal. De asta îmi place să socializez. Descopăr caractere diferite, oameni care au o altă viziune despre viaţă, poate una mai corectă decât a mea şi mă ajută şi pe mine în privinţa asta. Rar găseşti oameni de genul ăsta. Oameni care chiar ar merita ... dar deocamdată nu au parte de împlinire sufletească. Şi totuşi, capul sus şi viaţa merge inainte!
Azi am simţit cum acest prieten nou al meu mi-a transmis şi mie "energia" lui, optimismul..şi chiar mi-a explicat de unde ia toate astea. O să spun simplu şi concis: dinlăuntrul său. Putere interioară. Mai mult nu dezvălui. M-a uimit total... dar sunt conştientă că m-a ajutat enorm, iar poate pe viitor voi reuşi şi eu să mă descopăr. Iar odată cu descoperirea mea proprie să ajung să ating noi orizonturi. :)

2011-08-28T17:43:00.004+03:00

Ce mult timp a trecut de la ultima postare. Am fost atât de ocupată cu examenele că am dat uitării blogul pt câteva luni. Acum e muuult mai bine, m-am recreat total până în momentul de faţă, am călătorit, m-am distrat, everything fine. Daaar... (mereu există un "dar") am trecut şi prin multe sentimente... situaţii nemaiîntâlnite până acum. E atât de ciudat când faci sau spui lucruri pe care mereu le-ai renegat. Mai ales dacă sunt lucruri rele, pt mine cel puţin. Şi ce sentiment poate să apară după momentele alea? Vinovăţia! .. Încerc şi încerc să nu mă simt vinovată, dar tot mă simt. Nu e chiar aşa de rău precum cred eu, ar spune unele persoane. Dar eu, eu nu concep...nu vreau să fiu ca şi majoritatea fetelor. M-aş simţi jalnic să ajung ca ele. E o luptă cu mine însămi. Chiar e. Ştiam că e greu să te abţii tentaţiilor...e greu, dar şi dacă reuşeşti e un sentiment minunat! Simţi că deţii puterea (nu într-un sens negativ) şi că ai voinţă. E chiar foarte satisfăcător să ştii că totuşi deţii voinţă atunci când vrei.
Dar, pe de altă parte, trebuie trăit prezentul, nu? (uite cum încerc să uit de vinovăţie :)) )
Până la urmă o să treacă. Dar tot n-o să-mi trec peste principii! Totul o să fie cum o să vreau eu.
(Sper că nu m-am contrazis prea mult :D )

SceneFz îşi deschide din nou porţile

2011-04-18T21:08:00.008+03:00

Comunitatea care aşteaptă noi membrii. Nu pierdeţi ocazia de a vă înregistra pe acest torrent tracker, mai ales pentru că ştiţi că mulţi aveţi nevoie de filme, muzică şi altele.
Din dorinţa de a mări comunitatea, SceneFZ a hotărât ca în perioada 30.04.2011 - 08.05.2011 să deschidă porţile pentru noi useri. În acelaşi timp tot pentru a veni în ajutorul userilor SceneFZ a creat 3 noi categorii:
1. TVEps-Ro (RoSubbed)
2. XviD-Ro (RoSubbed)
3. BR-Ro (BluRay-RoSubbed)

Dacă aţi devenit deja curioşi puteţi să vă creaţi un cont aici.
Aşadar, nu pierdeţi timpul! :)

Cuvinte ce m-au încântat

2011-04-17T14:18:00.002+03:00

Referitor la postarea anterioară; era vorba de cartea "Vraciul" de Tadeusz D. Mostowicz, scriitor polonez.
Am selectat din carte două fraze care mi-au atras atenţia şi foarte mult mi-au plăcut. Şi anume...
"Vezi, şi din asta poţi afla ce face timpul. Totul trece. Ceea ce cândva părea să fie întreg universul, peste câţiva ani ni se înfăţişează ca un fir de praf şi nu putem înţelege de ce ne-am lăsat furaţi de iluzii."
"Trebuie să fii cineva, dar nu cineva mare. Un chirurg bun, un morar bun, un constructor bun, să ai locul tău în univers, să-l preţuieşti, în măsura posibilităţilor să-l perfecţionezi şi să trăieşti simplu, pe urmă să mori simplu şi să laşi în urmă amintirea datoriei împlinite...Asta-i tot." Fraze spuse de personajul principal, chirurgul Rafal Wilczur.

Şi uite câte poţi învăţa dintr-o carte! :)

Plăcere, stres, altele

2011-03-27T21:55:00.006+03:00

Acum câteva minute răsfiram o carte. De fapt, citeam. Sunt momente când nimeresc să citesc câte o carte care pur şi simplu mă înveseleşte. Nici nu pot descrie sentimentul respectiv. Citesc, citesc, aş citi mai mult, dar deja e târziu şi cam trebuie să mă culc. Şi îmi pare aşa rău că nu mai pot citi să văd continuarea.
Să nu mai amintesc faptul că ar fi destul de multe cărţi pe care mi-am propus să le citesc şi NU AM TIMP! Dacă pierd prea mult vremea, îmi simt conştiinţa încărcată că n-am învăţat şi imediat am Bacu ... abia aştept să mă simt FREE. Dar nu va fi pentru mult timp că apoi am de învăţat pentru altceva... ce grea ii viaţa asta.
Dar, revenind, îmi place să mă afund în paginile unei cărţi pe gustul meu! Şi tot atât mi-e de dor si să desenez, dar, tipic, nici de asta n-am timp. Dacă m-aş apuca de un desen, mi-ar lua câteva ore, căci nu mă pot lăsa până nu-l termin :D
Chiar e bine să ai hobby-uri. Te poţi autoînveseli când te simţi plictisit/ deprimat/ singur, etc.
Acum, m-aş cam duce la somn, dar aş mai avea de lucru... OF. Gata.

Perfecţiune

2011-02-12T16:47:00.003+02:00

Câteodată mi-e atât de dor de căldură. Simt nevoia de dulce, de mai multe cuvinte. Vreau culoare, cântece vesele, câmpuri înflorite, munţi impozanţi, plaje aglomerate, soare (mult soare), cer senin, râsete, oameni bine-dispuşi, relaxare totală, dragoste, aer curat, cort+foc de tabără+chitară.
Vreau o mână care s-o prindă pe-a mea şi să mă ducă în necunoscut. Şi să ne uităm la stele în miezul nopţii şi să adormim unul în braţele celuilalt în timp ce pădurea şuşoteşte în spatele nostru. Şi toate astea să se întâmple la munte. Unde poate nu-i căldură, dar e dragoste şi intimitate şi aer curat şi linişte.
Îmbrăţişări, săruturi, dragoste.
Aventură, adrenalină,serotonină, libertate.
Vreau o lume fără stres, fără griji, fără certuri, fără tristeţe.
Vreau o lume perfectă. Punct.
PS. Dragoste X3.

Pentru cei interesaţi în torrente

2011-01-31T19:22:00.004+02:00

Din dorinţa de a mări comunitatea, SceneFZ a hotărât ca în perioada 28.01 - 06.02 să îşi deschidă porţile pentru noi useri.
De asemenea, tot pentru a veni în ajutorul userilor SceneFZ a creat 3 noi categorii:
1. TVEPS-Ro
2. XViD-Ro
3. BR-Ro (BluRay-Ro)
Vă recomand să vă creaţi un cont, mai ales cei care obişnuiesc să downloadeze filme, muzică şi altele.

Dacă aţi devenit deja curioşi puteţi să vă creaţi un cont AICI

-

2011-01-25T17:16:00.004+02:00

Ne-am gândit noi vreodată ce este în sufletul unui scriitor? La ce se gândeşte atunci când scrie?Cum de are atâta imaginaţie? Numai persoana respectivă ştie. Un lucru cred că este evident. Faptul că scriitorii ne împărtăşesc într-un mod direct sau indirect experienţele prin care au trecut şi sentimentele trăite pe parcursul vieţii. Asta cred deoarece la fel fac şi eu atunci când compun ceva ... Ştiu că ceea ce scriu eu nu se compară cu marii autori, însă toţi povestesc despre asta, probabil mai puţin cei care scriu SF-uri sau care se inpiră de la alţii ...
E atât de bine atunci când scrii şi îţi eliberezi sentimentele pe hârtie! Eu una chiar simt că mă destăinui cuiva şi mă simt mult mai bine după aceea. Şi de atât de multe ori am avut momente când scriam ca să-mi vărs nervii şi mai aveam puţin până să rup foaia în bucăţele! Sau scriam şi-mi cădeau lacrimile pe foaie ...
Uneori scriam pentru că simţeam că am neglijat asta, mă simţeam oarecum obligată să scriu şi atunci rezultatul nu era cel aşteptat. Recunosc, a trecut destul de mult timp de când mi-am pus imaginaţia la contribuţie ca să creez ceva frumos.
În concluzie, ce altceva aş putea să spun decât că hârtia este martorul durerii noastre, a celor care scriu, sau a nervilor noştri.

Meloterapie

2011-01-08T16:47:00.005+02:00

Am găsit pe un site tehnica vindecării sufletului prin...meloterapie. Curios, câteodată funcţionează. Deşi, nefiind obişnuită a asculta muzică în momentele când sunt tristă/melancolică sau altele, încă nu pot să zic că are efecte miraculoase. Oricum, mi s-a părut interesant şi am decis să împărtăşesc cu voi :D Mi s-a mai recomandat să ascult rap, mai ales când sunt nervoasă sau tristă şi am început să prind drag de genul ăsta de muzică. Cred că dacă ştii ce să asculţi, îţi dai seama de scopul muzicii rap. Pe lângă site-ul de mai sus, vă mai las o piesă:
Cumicu - Vorbele ranesc adanc

Asculta mai multe audio diverse

Temeri din copilărie (sau temerea)

2011-01-02T21:49:00.007+02:00

Când eram mică nu înțelegeam cum se poate să îți placă să te săruți cu cineva sau să mănânci/bei după cineva (dintotdeauna am avut o reținere față de chestia asta). Mă gândeam cu...scârbă, poate, la așa ceva. Eram...mică și...netrecută prin viață (nu că acum aș fi foarte mult, dar na.)
Timpul trecea și observam prin jurul meu schimbări majore...de exemplu, la prietenele mele. Unele dintre ele deja începuseră să aibă prieten și nu mai aveau atâta timp de ieșit la o plimbare cu mine sau de mers prin magazine din cauza relației lor. Atunci, în mod surprinzător, încercam să ies cu altcineva și ... îmi făceam alți prieteni. Mă simțeam intrigată de faptul că eu nu aveam prieten și îmi doream atât de mult unul. Poate atunci a fost prima dată când am încercat să-mi găsesc un prieten, nelăsându-mă pe mâna destinului. Și tot atunci am învățat că dacă încerci să-ți găsești...nu merge. Așadar, m-am lăsat pe mâna destinului ...
Și timpul tot trecea, iar eu tot singură eram. Vedeam toată ziua pupăceli si lingușeli pe lângă mine, dar eu încercam să fiu nepăsătoare. Până când, FINALLY, mi s-a ivit ocazia. Acuma na, prima dată o întâlnire, două, trei. Trebuia să urmeze și mult-așteptatul sărut (bineînțeles că nu era așteptat de mine că aveam foooaaarte multe emoții). S-a întâmplat,a trecut. Și grija mea din copilărie (cum să se sărute doi oameni, îh) a trecut...deși primul sărut n-a fost foarte plăcut, dar nu contează.
Acum, îmi vine să râd de aberațiile pe care le scoteam când eram mică ... :))
Și bineînțeles că acum sărutul a devenit un lucru extrem de plăcut. Și timpul a tot trecut, iar de câtva timp mi s-a adus în cale un prieten cum n-am mai avut până acum, îndrăznesc să spun că nu prea mai găsești așa în ziua de azi. Oricum, un sărut produce multe sentimente, dar nu mă extind, oricum astea le știți și voi. Cât de copil eram! :)

Atunci când teama apare

2010-12-25T23:52:00.005+02:00

Emoţii+teamă. Știi cum e?
E dureros și înspăimântător...
Atunci e momentul când, dacă ai fi în mijlocul unei mese, n-ai mai putea mânca. Și te doare...și n-ai curajul să ripostezi pentru că dacă ai face-o, ai agrava situația. Și tremuri...
Și nu știi cum să reacționezi mai departe. Pur și simplu aștepți să ți se calmeze pulsul. Eu una nu mă simt nici în stare să vorbesc în momentele acelea. Ei bine, poate doar acum îți dai seama că citești de pe blogul unei sensibile incurabile.
Aș avea nevoie de un sport, o activitate care să mă întărească. Tu cum ești?...

2010-12-21T15:46:00.007+02:00

Azi a fost o zi încărcată de sentimente. Au fost sentimente negative care mi-au stricat cam toată ziua, chiar și acum am o stare de plictiseală de tot. Mă tot gândesc cum reușim să trăim în aceeași monotonie? Acum mi-am dat seama de cât curaj e nevoie pentru a avea o viață interesantă, cât curaj au aceia care au parte de întâmplări noi. Într-adevăr, fericirea noastră nu depinde de alții. Noi ne alegem căile pe care să mergem, noi ne facem fericirea proprie.
În ultimele zile tot la asta m-am gândit. Am momente când mă simt tristă, poate fără un motiv întemeiat, și totuși îmi vin în minte aceleași vorbe ”Each human being has the right to seek out joy, joy being understood as something which makes one content- not necessarily that which makes others content.” , spunea Paulo Coelho. Poate par puțin egoiste aceste vorbe, însă dacă stăm să judecăm ... e adevărat. Și chiar îmi dau un impuls spre a nu mă mai gândi atâta la fericirea altora când eu însămi mă simt...inexplicabil.
Există oameni care mă scot din cotidian și simt că n-aș vrea să mai plec de lângă ei când resimt efectele date de prezența lor. Am putea petrece atâtea clipe frumoase împreună, și am petrecut deja destul de multe cât să rămân cu amintiri de neuitat.

Blogul pentru mine...e o cale de exprimare a sentimentelor, o cale de scăpare. E propriul meu sac de box pe care mi-l doresc de atâta timp. Și pe care o să-l am. Cândva.

Nu vreau şi vreau

2010-11-29T22:19:00.006+02:00

De ce totul începe să se schimbe?...Nu vreau.
De ce nu multor oameni le plac schimbările? E frumos când afli un început...când încerci lucruri noi...de fapt, depinde la ce fel de schimbări ne referim.
Şi totuşi...pe partea asta nu vreau schimbări. Pe partea asta vreau...eternitatea.

Drumul evocator

2010-10-29T20:23:00.005+03:00

Eu, gândurile, drumul, soarele. Lumea nu conta. Acelaşi drum străbătut ani in şir, aceleaşi feţe de oameni cu unele trăsături mai schimbate,dar nu eu cu aceleaşi sentimente de acum câţiva ani. Când m-am schimbat? [...]

Îmi simţeam pulsul foarte tare in corp, eram străbătută de o căldură înspăimântătoare. Nici nu mă gândeam că o să ajung să simt vreodată atât de intens sentimentul despre care se spune atâtea...deoarece are multe repercursiuni care aduc şi mai multă suferinţă. Fiecare acţiune parcă îmi alimentează sentimentul...şi nu ştiu cum să-l opresc...oare am atât de puţină tărie?! Oare chiar nu pot să trec peste ceea ce-mi face rău? Dar lipseşte un element important...

M-am schimbat. Câteva întâmplări adunate de-a lungul unui an sau doi...şi nici nu ştiu dacă îmi plac persoana. Oricum unele părţi sigur nu le plac. Cu fiecare lucru ce apare în drum încerc să-mi reprim furia, sentimentele până când într-un sfârşit trebuie să le dau drumul pentru ca totul să se rezolve, fie că rezolvarea constă într-un final fericit sau nu... [...]

Încă sunt pe un drum, un drum fără ţintă; soarele a apus, oamenii s-au risipit. Mintea mea încearcă să reprime gândurile...ca de obicei.

Arta de a iubi

2010-10-09T21:19:00.005+03:00

Ce înseamnă a iubi? E singurul subiect care îmi vine în minte. Şi de ce? De ce nu pot, pur si simplu, să nu mă mai gândesc la asta?
A iubi...primul lucru la care mă duce cu gândul e starea aceea de fericire molipsitoare care ţine zile-n şir, sunt acei fluturi care nu-ţi părăsesc stomacul pe timp nelimitat...precum a spus cineva cândva: "Nu mai simt foamea. De când cu dragostea asta nu mai ştiu dacă mi-e foame sau nu." Şi nu spun toate astea din cauză că aş fi in situaţia respectivă acum, spun asta pentru că acordurile melodiei din anii '90 îmi aduc aminte de cum eram la început. La început de drum, când nu vroiam să pară promiţător, când nu ne cunoşteam, când, când...aş putea începe o înşiruire de amintiri.
E greu să încerci să descrii sentimentul de dragoste pentru persoana iubită...oricum aş face-o tot n-ar înţelege nimeni, dacă nu se află în postura mea. De fapt, poate nici atunci pentru că fiecare om simte şi îşi exprimă sentimentele în moduri diferite.
Totuşi, aş îndrăzni să încerc să descriu în cuvinte acest sentiment văzut prin ochii mei.
Începutul e...început. Cred că toată lumea ştie cum e să simţi primele sentimente răsărind in suflet. Da, e o stare de foarte bine, după cum am mai spus, o stare de fericire molipsitoare. Dar cât ţine? Numai gândul că acea stare dispare încetul cu încetul te îngrijorează.. Eu cred că starea asta ţine până în momentul când te obişnuieşti cu persoana respectivă. Atunci, chiar dacă nu mai simţi acei fluturi, e zâmbetul care apare când îl/o vezi.
Pentru ca ... emoţiile/pasiunea de la început să fie înlocuite cu dragostea adevărată e nevoie să treci printr-o serie de încercări.Acestea vor testa ambii parteneri pentru a vedea dacă într-adevăr se iubesc.
Iar mai apoi...e vorba de rezistenţa cuplului. Dacă trece peste nefericitele întâmplări cu bine, atunci da. Se poate susţine că e o relaţie serioasă.
Totuşi, asta nu înseamnă că de-atunci încolo toate vor fi roz, dar măcar ai ... certitudinea că nu eşti tu singura/ul implicat în relaţie.
Acum când recitesc rândurile de mai sus,îmi dau seama că nu am descris aşa cum vroiam, dar e foarte greu...e foarte greu să descrii tot acest amalgam de sentimente. Ajungi să simţi toate deodată: iubire,gelozie,teamă,dor... e greu.
În orice caz, oricât de greu ar fi să păstrezi o relaţie, cu atât mai frumos e să stai cu persoana iubită, să priviţi amândoi în urmă şi să vedeţi că aţi trecut împreună peste acele dificultăţi, s-o priveşti în ochi şi să-i zâmbeşti. Să zâmbeşti pentru că ai alături o persoană care devine încetul cu încetul una cu tine, o persoană care simte şi gândeşte ca şi tine!

Back to my hobby :D

2010-09-03T13:51:00.005+03:00

Mi-e dor de artă. Mi-e dor să stau ore în şir chinuindu-mă să schiţez un chip pe o foaie goală de hârtie. Mi-am zis că in vacanţa asta o să mă reapuc de desenat şi uite că tot ce am reuşit să fac a fost un portret. Deja e septembrie şi mă aşteaptă un an nou de şcoală, ultimul de altfel. Totuşi când vine vorba de desenat ... mă pierd în plăcerea de a simti un creion în mână! Şi dacă tot am lenevit atâta, măcar vă las o poză cu...portretul care l-am făcut, sper să vă placă. Apropo, începând cu portretul ăsta, am schimbat cât de cât şi tehnica mea de a desena părul. Eu sper că e ok.

OMUL din ziua de azi...

2010-07-01T21:14:00.009+03:00

Pe zi ce trece omul ajunge din rău în mai rău. Avansăm în toate, nu doar în tehnologie, ceea ce duce tot mai mult la robotizarea noastră. Ajungem oameni fără sentimente, cărora nu le pasă dacă rănesc pe cineva atâta timp cât ei se simt bine. De ce simţim mereu nevoia de a moderniza totul în jurul nostru? N-am putea trăi precum cei de acum câteva veacuri?
Dar nu, omul din ziua de azi trebuie să aibă BANI, de ce ar mai trebui altceva?! Cu bani rezolvi totul. Ce? Vrei o diplomă de facultate? Ai bani, o cumperi. Vrei o excursie în Maldive? Nicio problemă! Şi asta ar fi unul dintre puţinele lucruri care s-au schimbat de când cu modernizarea asta.

Ajungi să nu te mai poţi încrede în nimeni deoarece nu şti când persoana de lângă tine are intenţii ascunse. Cândva se punea mai mult accent pe PACE, azi trăim din război în război, din nenorocire în nenorocire. Cândva puterea se câştiga cu dreptate, astăzi e de-ajuns să ai bani ca să ai parte de putere şi influenţă. Iar ăsta îmi pare a fi începutul sfârşitului.

Nu ne săturăm de lux, suntem prea leneşi pentru a mai face lucruri care CÂNDVA erau de o importanţă majoră. Inventăm tot ce e posibil pentru a ne uşura existenţa, încât la un moment dat n-o să mai fie nevoie să facem nimic.
Dacă cei care au influenţă au tot comfortul la care au visat, tot nu se satură şi secătuiesc şi restul oamenilor de bani. Lor le pasă de cei săraci sau de cei cu probleme de sănătate?! Atâta timp cât lor le e bine, nu acordă nici cea mai mică importanţă unui om de rând.

Dar nu numai cei de sus sunt aşa. Până şi oamenii de rând (unii) îşi bat joc de aproapele lor, chiar dacă e vorba de o persoană apropiată. Sunt oameni malefici...! Am o întrebare. Voi ăştia cu aere gândiţi câtuşi de puţin? Vă gândiţi că distrugeţi viaţa unor oameni inocenţi pe plan psihologic şi nu numai?
Dar degeaba, căci oricât aş reflecta la tipurile astea umane nu pot să-mi dau seama ce au în cap şi ce anume cred ei că realizează cu modul lor STUPID de comportare.

Plictiseala-starea supremă

2010-06-28T11:53:00.004+03:00

Atunci când afară plouă și toate planurile pe care ți le-ai făcut cu o zi în urmă se duc pe apa sâmbetei, apare bine-cunoscuta stare de ... plictiseală. Ce poți face ca să-ți ocupi timpul? De stat pe net parcă nu mai ai niciun chef că deja a apărut monotonia. De citit sau altceva relaționat cu educația te-ai săturat , mai ales după atâtea luni de școală.Ce rămâne de făcut? De vizionat filme sau seriale până te saturi, de jucat pe calculator, de învățat să gătești (mai ales pentru fete) sau...cam atât.
Dar eu parcă nici de astea n-am chef. Adică , pur și simplu, vremea se indentifică cu starea mea, așa că de multe ori când afară e urât și eu parcă dau in depresie. Și când simt că PE BUNE nu mai suport ies afară. Ies și mă plimb prin ploaie,sub umbrelă , bântui străzile până mi se aerisește creierul...măcar iau guri de aer relativ proaspăt. Oricum, când plouă nu prea e aglomerația aia pe stradă,așa că pot să mă bucur de ploaie ( ? ) în liniște. Poate părea stupid, dar CE altceva să fac pe o asemenea vreme?! ...

Viziune asupra vieții

2010-06-24T10:55:00.003+03:00

„Orice interes arătat față de boală și moarte nu este decât altă expresie a interesului pentru viață.” , spunea Thomas Mann, un romancier german și, de asemenea, unul dintre cei mai mari sciitori ai secolului XX . Afirmația acestuia este cât se poate de adevărată, din punctul meu de vedere, întrucât omul își arată interesul pentru viață prin acțiunile pe care le face. Cum spune vechea zicală, culegi ceea ce ai semănat. Fiecare om își face viața așa cum vrea, totul depinde de persoana respectivă dacă va avea sau nu o viață interesantă.
În trecut, iar aici mă refer la perioada când încă mai existau mariile imperii ale lumii antice, cetățeanul era oarecum obligat să-și pună viața în pericol pentru salvarea imperiului. Desigur, aceștia erau bărbații care erau mereu implicați în război. În această perioadă nu se punea atât de mult accent pe „viață” și nici nu se depuneau eforturi extraordinare pentru a duce o viață satisfăcătoare. Era mai mare unitatea între oameni și mai puțină ură. Desigur, odată cu trecerea secolelor gândirea oamenilor s-a schimbat...
Acum să revin la citatul domnului Mann. Este clară ideea ce reiese. Ți se pare importantă viața, deci ți-e frică de moarte și de alte elemente care ar putea-o cauza, cum ar fi bolile. Dacă ești lipsit de viață și pasiv, normal că nu te interesează să te salvezi, până la urmă tot acolo ajungi (mai devreme sau mai târziu),iar asta nu mi se pare o gândire bună. Adică de ce să nu faci ceva pentru tine atâta timp cât poți face ? De ce să-ți irosești zilele, săptămânile nefăcând nimic pentru tine, nerealizând ceva care să te împlinească într-un sfârșit? Pentru că, da, nu se știe niciodată când boala sau moartea te va răpune, iar dacă asta se va întâmpla măcar să ai certitudinea că ai făcut ceva util în viață.
În încheiere, am să amintesc un proverb tradus din limba latină: „Să fii mulțumit de propria viață-asta e cea mai mare comoară.”

Timp necruțător

2010-06-08T18:10:00.001+03:00

Acum, cand privesc in urma mea, ma gandesc cat de mult mi-ar placea sa ma intorc pentru cateva ore pe vremea cand eram un copil. M-as intoarce in vechiul apartament, intre blocurile linistite unde mi-am petrecut copilaria, mi-as revedea prietenii de joaca ... ne-am mai juca inca o data cu papusile si masinutele...am intineri pentru cateva ore! Toata ziua mi-o petreceam in compania lor, de dimineata pana seara doar ne jucam...si fugeam..si radeam... Mai stiti cand ne urcam in copaci si ziceam ca acolo ne vom construi o cabana? Sau cand aruncam cu cirese si corcoduse dupa oameni? Sau cand ne udam cu sticle gaurite? Amintiri...
Si dupa ce au trecut cativa ani , iar noi ne-am mutat in alt apartament, mi-am facut alti prieteni alaturi de care mi-am petrecut ultimii ani ai copilariei. Ne adunam fete si baieti si ne jucam "Capra" sau "De-a v-ati ascunselea" ... sau saream elastic toata ziua cu fetele. Sau faceam echipe si ne jucam volei ore in sir... sau stateam pana seara tarziu pana veneau parintii sa ne aduca in casa :)) au fost clipe de neuitat. Iar tot in perioada asta mi-am facut prieteni care simt ca imi vor fi prieteni pe viata. Si asta pentru simplul fapt ca avem atatea amintiri in comun.
Peste ani si ani ne vom intalni din intamplare prin mall sau prin ceva magazin...sau ne vom da intalnire la o cafenea ca sa ne aducem aminte de copilarie.
Tocmai EU vorbesc despre copilarie, de parca ar fi fost acum zeci de ani, cand de fapt, a fost acum 6-7 ani... Anii au trecut repede si vor trece la fel de repede. Nici n-o sa-mi dau seama cat de repede a trecut timpul decat atunci cand voi termina liceul...sau facultatea... si toate aceste amintiri vor fi doar...franturi din viata mea.

În orașu-n care plouă de...zeci de ori pe săptămână

2010-05-24T14:46:00.001+03:00

Timp de 2 saptamani a plouat incontinuu in oraselul nostru mic , asta pana ieri cand (intr-un final!) a iesit soarele. Mereu cand priveam spre fereastra si vedeam acoperisurile blocurile umede de atata ploaie ma simteam oarecum trista. Nu chiar deprimata, dar trista. Si cum au aparut primele raze de soare, brusc mi-a rasarit si zambetul pe chip :) .
Si uite asa, pe timp de ploaie, stateam si priveam picaturile de apa cum isi croiau drum spre sol. Si incepeam sa filosofez... viata omului se aseamana cu o picatura de ploaie. Porneste pe un traseu bine stabilit, dar se abate de la drum cand apar furtuni/ vanturi puternice. Ideea e aceeasi: porneste cu scopul de a ajunge undeva. In cazul asta,pe pamant. Picatura trece foarte repede printre micile particule din aer, la fel cum si noi trecem prin viata fara sa ne dam seama. Picatura ajunge relativ repede la moarte ( la sol ) , cum si viata noastra este foarte scurta. Odata ajunsa la moarte, se grupeaza cu alte picaturi formand ceea ce numim noi "balta" . Noi ajungem intr-un alt fel de loc, dar in care exista , la fel, o grupare de ... suflete.
Probabil as mai putea gasi alte asemanari, dar nu am dispozitia necesara sa stau sa reflectez la ceea ce gandeam atunci cand priveam picaturile.
Acum , ploaia s-a dus, a iesit soarele si simt puternic mireasma vacantei de vara, pe care o astept cu nerabdare, desi nu stiu ce-mi rezerva. Cert e ca, mi-am propus multe...sa vad cate o sa reusesc sa indeplinesc. Oricum, e ultima vacanta din liceu asa ca trebuie sa profit!

O singură mișcare>o poartă spre trecut

2010-05-14T14:33:00.001+03:00

Deschid cutia cu amintiri si pur si simplu nu-mi vine sa cred! Cand a trecut timpul atat de repede?! Cand am ajuns de la gandirea de 13 ani la cea de 17?! Cand am trecut prin atatea experiente care mi-au schimbat viata intr-un mod placut sau mai putin placut?? Timpul e o amagire. Traiesti prezentul de parca ai fi in transa, trece fara sa-ti dai seama ... si cand ai ajuns la o alta viziune a lucrurilor realizezi ce s-a intamplat in trecut.
Totusi, oricat de amagitor ar fi timpul, trebuie sa ne dam seama daca facem ceva de care chiar regretam, ca sa ne cerem scuze...ca sa nu fie prea tarziu...
Simt atata emotie cand revad acele amintiri... acele obiecte care au stat inchise in cutie timp de cativa ani, care au asteptat ziua cand am sa le apreciez cu adevarat. Si intr-adevar. Nu regret nimic din ce mi s-a intamplat. Pana la urma, au dus la ceea ce sunt eu azi. Sunt experiente care iti traseaza drumul in viata.
Emotiile, bucuriile, plansetele, rasetele...toate creaza acele imagini viu colorate... fie in culori calde,primitoare ce te fac sa-ti fie dor de perioada respectiva, fie in culori reci care ... imi dau palpitatii la inima ( si asta, nu intr-un mod agreabil).
Trecand prin aceste stari, revizualizand clipele de acum ceva timp, m-au facut sa realizez INCA O DATA cat de fragila e viata omului! Si trece intr-o clipita. De aceea...trebuie sa pretuim prezentul cat de mult putem, pentru ca apoi, peste ani si ani cand ne vom intoarce privirea spre drumul trasat, sa nu ne para rau de ceea ce-am facut...de ceea ce-am trait.

O zi oarecare

2010-05-02T16:14:00.000+03:00

Sunt momente in care tot ce am chef sa fac e sa stau in pat cu castile pe urechi. Nu am chef sa invat,nu am chef sa aud gura nimanui,vreau doar sa fiu eu si gandurile mele. Sa meditez asupra celor traite, sa retraiesc clipe. In aceste momente nu sunt bine dispusa. Orice vorba ma irita. Si stau...si ascult...si atipesc...si visez...dar nu pot visa asa cum as vrea pt ca...am motive. Normal, din moment ce nuam chef de nimic inseamna ca am si motive, nu?
Oricum, mereu prefer sa le tin pentru mine. Sunt toate nimicurile din viata de zi cu zi ce ma afecteaza intr-un fel sau altul. Ma exteriorizez prin atitudine si poate,mai rar, destainuind problemele prietenei/prietenului mai apropiat/a. Dar,iar, prefer sa nu ma incred prea tare.
Le-am numit nimicuri,dar nu sunt nimicuri. Unele sunt probleme ce le duci toata viata in spate cu teama ca la un moment dat o sa se agraveze iar si iar...unele sunt chestii trecatoare in care n-ar trebui sa pun suflet,dar deh...cum sa nu pun? Ma rog, cert e ca toate chestiile astea imi pulseaza in cap si ma linistesc prin muzica, scris sau...pur si simplu gandindu-ma la viitor si la planurile mele.
De cate ori credeti ca n-am avut impulsuri, gen: "Ce s-ar intampla daca as face aia?" "Cum as fi daca as face aialalta?" si tot asa. Dar niciodata n-am avut curajul sa le fac (iar aici vorbesc de ceva serios).
Daca as putea sa modific probleme din viata, sa le inlocuiesc sau sa le dau "delete"...as ajunge la viata mult visata.
Si ce e mai rau e ca niciodata nu stii cand viata ia o intorsura de 180 de grade si totul ti se naruie chiar sub nasul tau. Se poate intampla oricand. Daca acuma 5 minute eram foarte ok, in momentul asta pot sa fiu devastata. Bine, aici depinde si de caracterul fiecaruia. Oricum toti suferim cel putin o data in viata.
Iar acum...vreau sa ascult muzica.Singura.

La o mie de km pe oră...neașteptat

2010-04-11T10:50:00.002+03:00

E 8:21 dimineata. Se presupune ca ar trebui sa profit si sa dorm cat mai mult deoarece e ultima zi de vacanta. Dar...ceva nu ma lasa. Adica...e...nu,nu are rost sa incerc sa descriu...e indescriptibil. Pur si simplu, sa zicem ca am chef sa vad o persoana anume. Si doar pentru asta poate parea cam dubioasa incapacitatea mea de a mai dormi. Ma gandeam la ceva cand deodata imi apare imaginea unei persoane in minte. Stau...inspectez persoana respectiva si imi zic ca trebuie sa ma gandesc la altceva. Atunci imi poruncesc sa ma gandesc la...ei bine...istorie. Incerc sa-mi amintesc lectiile si na...cu speranta ca ma voi pierde in amanuntele materiei.
Dar...ceva mai ingrijorator se intampla. Simt cum trece prin mine sangele cu un debit inspaimantator de mare, iar pulsul mi se accelereaza tare, tare, tare...stop! Ce naiba?
Gata, stiu. Cu siguranta aceste fapte ciudate, stranii si cum mai vreti voi, se datoreaza unui singur lucru. DA...e adevarat ca am baut cam mult Pepsi aseara..sau poate...nu, niciun poate. PEPSI E DE VINA!!!

2010-01-04T20:46:00.000+02:00

Simteam acut acea dorinta nestavilita de a afla mai multe. Simplele imagini contorsionate nu mi-erau de-ajuns.Asteptam cu sufletul la gura momentul in care voi deslusi totul. Ma simteam cuprinsa de un impuls teribil,ma aflam sub o ploaie de sentimente violente . Parea ca nimic nu avea sa stopeze raul ce-mi strabatea atat psihicul,cat si fizicul intr-un mod brutal,cu un debit imens. Trebuia sa ma calmez, si nu stiu cum a reusit acest gand sa-mi strapunga mintea. Tot ce stiu e ca,brusc,m-am calmat. Noaptea a inconjurat treptat trupul ce privea in neant. Stii cum se spune,dupa furtuna apare soarele. In cazul meu, "soarele" a fost reprezentat de culorile noptii. Reci. Indiferente. Plictisite. Dar mi-au oferit un adapost,mi-au facut cadou locul in care aveam sa suport,sa trec peste orice lucru care va parea mereu insignificant.
M-a calmat,dar nu mi-a sfarsit setea de acea dorinta. Universul ar fi trebuit sa ma ajute intrucat...ceea ce-mi doream facea parte din misterul infinit al Universului. Deci,da. Dorinta=mister. Deslusirea acestuia ar fi fost prea mult...un studiu de ani intregi,iar eu nu eram dispusa sa incep. Speram ca cineva sau ceva sa faca asta in locul meu.
Aveam un echilibru perfect,mintea mi se purificase,parca dadusem drumul unui gand rau,incuiat acolo. Parca ma scaldasem in izvoarele Islandei. Era imaginatie...este imaginatie pura.
Noapte,dulce noapte. Nu stiu daca "dulce" este cel mai potrivit adjectiv, dar imi lasase un gust profund,mi-a uimit total papilele gustative. In fond,cine s-ar fi asteptat? De la convulsiile ingrozitoare,tremurul emotiilor la linistea inspaimantatoare,dar pasnica. De la gustul amar la...alt gust. Dulce,dar cu ceva condiment special.Nu indraznesc sa descriu mai mult acele clipe. Au fost pline de extaz,am trecut prin stari nemaisimtite. Iar parfumul acela...mireasma degajata de parul meu,un miros subtil si placut purtat de vantul slab de dupa furtuna.
M-am trezit privind cu o uimire inspaimantatoare la statuia ce statea sobra in fata mea.O statuie ce impunea respect si se ridicase in acel loc ca sa trezeasca diferite sentimente in oameni. Cum niciun om nu este identic cu altul,asa si sentimentele evocate de acest gigant de marmura si granit negru. A aparut in mod inexplicabil intr-un loc in care ma asteptam sa gasesc portite spre trecut.In mod straniu,am gasit opusul. M-a purtat prin viitor si prezent, prin simplele ,dar curioasele sentimente ce mi le-a trezit. Si un lucru n-am uitat.
Ochii erau mari si stralucitori,de parca ceva demonic salasluia intr-insa.

Cale de scăpare

2009-12-29T22:02:00.001+02:00

Cateodata e de-ajuns o voce blanda ca sa te linistesti. E placut sa resimti zambetul inviind pe fata,sa-ti revina visele si dorintele. Si ce vise...parca deja ma impresoara aerul rece si intepator si ma ridica de la sol ca si cum as fi prinsa intr-o vraja. Sunt blocata intre aerul rece si cosmosul infinit. Legata ca intr-o panza de paianjen,cu fata indreptata spre stele. "As vrea sa fiu acolo." mi s-a pierdut murmurul vocii printre copacii ce ma inconjoara. Dar mi-e inevitabil sa nu ma gandesc la cum ar fi sa ating un pamant extraterestru. Inevitabil,fascinant...probabil as descoperi o imensitate de pustietate,o lume niciodata locuita,m-as simti privilegiata daca as calca pe acolo. Dar e prea multa singuratate...ma ingrozeste ideea. Dar ar putea fi cineva alaturi de mine,nu? Cineva care sa imparta visul cu mine,sa traim clipe intr-adevar unice. Visez ca intind mana prin ceata,spre cer. Simt ca am atins o bucata de faianta. Atat de rece si neprimitoare. Dar e tot aerul care mi-a captat imaginatia si imi joaca feste. Trag aer in piept si imi rascoleste toate simturile...imi da putere, libertate, inspiratie, iubire. E o compilatie ce imbina toate miresmele lumii si intortocheata cu toate soaptele omenirii. Toate acestea s-au adunat la inaltime. Unde, da,cum am spus mai devreme,e pustiu si rece...si atragator. E un loc tacut pe timpul noptii,izolat si nemaipomenit de frumos. Are taine ascunse in inima lui pe care nu oricine le-ar gasi. E locul unde simti cu adevarat viata din toate partile. Pana si vantul aduce spiritul vietii de pe unde trece; poate aduce pulberi din desert, mirosul castanilor din oaze, simti fericirea cuplurilor de pretutindeni. Aici,poti sa-ti recapeti increderea in tine,ajungi sa te consideri stapan al lumii si ai impresia ca cunosti toate tainele naturii. Muntele batran isi relateaza intamplarile, stelele vorbesc despre istoria micului nostru "paradis" in timp ce Luna isi exprima atractia fata de planeta noastra...copacii si vantul ce le bate frunzele imi fac o declaratie de dragoste. Suna a serenada. Cum sa nu iubesti un asemenea loc? Cum sa nu te prinda vraja in locul unde natura vorbeste cu tine? E magie,e simplitate,e munte...e natura. Acum,ma simt iubita. E de-ajuns sa privesc in noapte si sa-mi amintesc versuri recitate...e de-ajuns cat sa-mi readuca speranta in suflet. Si toate astea dintr-un vis. Iti vine sa crezi?

Trecut vs. Prezent.

2009-12-25T23:12:00.000+02:00

Urmatorul lucru pe care l-am vazut era un nor. Un nor oarecum mare,vazut prin ochi inlacrimati,ochi care si acum sunt umezi. Hipnotizata fiind de miscarea rapida a norului si de dara pe care o lasa in urma,am inceput sa fredonez versuri pline de cuvinte grele,versuri de suferinta care pt.mine devenisera o incantatie.Ma imaginam in veche postura de acum ceva timp. Nu e mult pt.unii,dar de-ajuns pt.mine. Un Craciun cu sentimente banale,un Craciun fara magia vitala. La mine nu s-a strecurat,se bucura altii de ea,iar ei nu realizeaza ce au in preajma lor. Au lipsit si fulgii de nea,si a lipsit si...vantul inghetat de nord. Nu am mai primit mireasma si sarutarile nordului,nici lacrimilor (la care sper de atata timp) nu le-am simtit prezenta. Printre ganduri aud si colinde. M-a surprins un oftat,iar toate sentimentele mele sunt ingradite,se sufoca si simt nevoia de libertate.Dar numai o singura stare ar putea schimba situatia. Aceeasi expresie imi persista in minte si refuza sa-si paraseasca locasul...mi-e dor...
Astept...simt cu stupefactie ca timpul isi bate joc de mine. Aud ticaitul ceasului si vad deplasarea norilor. Acest ciclu infinit nu-mi poate retine lacrimile. M-am abtinut cat am putut , dar caldura mohoratoare pe care o simt in ochi si pe fata nu pare sa vrea sa se retraga prea curand. Ma doare mult prea tare,sentimentul e atat de profund,e total diferit de toate cele pe care le-am simtit pana acum. Mi-as dori sa simt primele sentimente toata viata. Sa simt ca zbor in fiecare zi si ca fiecare pas pe care il fac ma indreapta spre o oaza de fericire vesnica. Simturile ti se ascut involuntar si la orice ora...Cand omul nici nu-si da seama. Si nici macar nu au intentia sa-ti acorde fericirea vesnica. Iti ofera cateva guri, doar cat sa dai de gustul dulce,ca apoi sa ai impresia ca totul s-a preschimbat in otrava.Te roade lent pe dinauntru...
Putini se gandesc la faptul ca e letal cand incep sa dea de gust. E ca un drog. Iti ofera placere temporara insotita de consecinte inimaginabile. Dar nici nu te poti lipsi de ea.
Poate TU nu-ti dai seama despre ce vorbesc si asta fiidca in capul meu totul e o invalmaseala iesita din comun.Si oricat as incerca sa dizolv gandurile negative reusesc pt.o perioada scurta de timp...pt.ca orice fac,pe oriunde ma duc...gandurile,amintirile revin in mare forta de fiecare data. Am realizat ca sunt invincibile.
Ele...amintirile.

Dulce

2009-11-22T21:38:00.000+02:00

Aroma dulceaga a laptelui cu cacao invalmasita in aburii ce se inalta din mediul lichid in mediul gazos. E o dimineata neobisnuita. Eu...singura intr-o cafenea la o ora oarecum matinala. 07:06 am.
Privesc prin aburii bauturii calde la oamenii ce se aduna sa-si savureze nelipsita cafea.Frigul de afara nu ma afecteaza,nu m-a impiedicat sa ies din barlogul meu supraincalzit.Cateodata mai simt nevoia de racoare...si de singuratate.
Privirea mi se pierde...ba intre oameni,ba in ceata de afara. O ceata rece care parca inghite tot.
Iau inca o gura de lapte si imi amintesc clipe si clipe. Imi amintesc de R.si ce mai radeam azi-vara.Imi amintesc de D.,cum ne uitam la filme impreuna. De C.,P.,M.,A... etc. Cata importanta au asemenea clipe!Oricat de banale ar parea.Si ce repede a trecut timpul. Nici ca-ti dai seama ce repede ti se scurge viata printre degete.
A mai trecut o dimineata.O dimineata in care soarele n-a avut loc sa-si faca aparitia. E o dimineata neobisnuita.Eu...pierduta in micile si banalele amanunte ale vietii.

Un nou desen!

2009-10-14T22:13:00.000+03:00

Si acesta e Ion Neculce,renumitul cronicar moldovean.L-am desenat azi pt un proiect la romana:)) destul de bine,cred!

Și încă unul...

2009-10-14T15:02:00.001+03:00

Fata cu ochi de sticlă

2009-09-18T23:02:00.001+03:00

Gheață

2009-09-17T19:38:00.001+03:00

Inaintam,inaintam...eram absorbita de ganduri ,nu mai auzeam nimic,vedeam doar in fata,privirea mi-era fixata pe drumul lung si drept ce ma astepta. "Madaaa..." Eu..nimic.Ma simteam...ma simt hipnotizata,nu pot sa ma gandesc la nimic altceva. "asteapta-ne...zi si tu ceva.Ce esti asa tacuta?" Uite o fraza pe care am auzit-o.Ma gandeam la orice tampenie,eram pur si simplu pe alta planeta!Cu fata impietrita,fara urma de suras,fara nimic!Inexpresiva,goala...anosta.Tot ce vroiam era sa stau singura (ca si acum) si sa nu mai fiu nevoita sa zambesc din politete.Hmmm...zambet prins in ace de cristal.Cusut.
Mergeam,ma indepartam,parca incercam sa fug de cevA.Ei ramaneau in urma cu numele meu pe buze.Dar nu-i mai suportam.In momentul acela ii uram! "taceti!nu vreau sa va mai vad..."Ma simt atat de "emo" si nici nu stiu exact de ce.Poate cosmarurile din ultimele nopti m-au ingropat si m-au acoperit cu un strat subtire de gheata.Eu...inauntru ma simt rece si singura.M-am izolat pt simplul fapt ca nu mai suport unele persoane.DAr de ce trebuie sa ma simt asa?!Oameni care nu merita,asta sunt...si nu,nu incerc sa spun ca EU sunt superioara celorlalti.Nu incerc sa par asa,nu vreau sa-ti dau impresia ca din ceea ce scriu sunt unica cum a facut Hitler in "Mein Kampf".
Acum astept ca pojghitza de gheata sa se topeasca si sa raman protejata de un fel de scut invizibil,sa nu ma mai atinga nimic la suflet,nimic rau ma refer.Am ramas singura si am ajuns,in sfarsit,de pe drumul drept ce parea ca nu se mai termina,in casa.In camera mea unde pot sa-mi clarific gandurile...nu mi-am dat seama ca am fost nesimtita ca i-am lasat in urma.Desigur,le-am oferit scuzele de rigoare. Scuzati-ma inca o data pt comportamentul infantil de care am dat dovada.
Acum...stau si privesc ca o drogata intr-un punct fix,sperand ca maine va fi mai bine.
Meditez la clipele frumoase petrecute cu prietenii,ma gandesc cum izbucneam in ras din orice prostie scoasa pe gura...amintiri.
Chiar daca acum sunt la birou si scriu,mintea inca-mi rataceste pe o strada inghetata,pustie,alba,rece...nu pot sa ma concentrez!

Lume de cristale?

2009-09-03T12:44:00.000+03:00

Traiam intr-o lume de cristale ce reflectau azurul inconfundabilei mari.Respiram intre gramezi de cioburi fine,inconjurata de galbenul ispititor dar arzator al nisipului. Nu, nu eram intr-un desert avand miraje cu oaze.Eram intr-un loc oarecum banal. Tarmul Marii Negre.Nu respiram un aer innecacios la temperaturi de peste 40 de grade Celsius ci un aer respirabil,o briza racoroasa. Incet,incet zaream degetelele rosiatice strabatand toata marea.A iesit gigantica minge de foc ce avea sa bucure atatea mii de turisti.Marea era calma si de un albastru azur,in ciuda prenumelui neinspirat "neagra".Briza imi mangaia obrajii,zambeam involuntar.Ma simteam...libera si total relaxata.Atmosfera aceea de neuitat,valurile lenese atingandu-mi talpile si ingropandu-le in nisip...pana si scoicile se bucurau ca aveau pe cine incanta.Si asa si era.Cand ma uitam la ele duse de valuri ma lua cu ameteli.Dar mi-am ridicat privirea si am observat niste stanci in departare,batute de valuri.Ma chemau.Am luat-o lent pe tarmul marii pana le-am ajuns.Si normal urmatorul pas a fost sa urc pe ele.O priveliste uimitoare.Mi-am deschis larg bratele si am imbratisat vantul,sau mai degraba,briza.Deja plaja incepu sa se aglomereze.Auzeam vag in departare rasetele unor copii...probabil construind castele din nisip.
A trecut inca o zi de soare,plaja si inot.Acelasi peisaj,aceeasi mare si totusi,nu aveai cum sa te plictisesti.Poate privelistea era aceeasi dar mai era din cand in cand imbogatita de cate un pescarus sau..umbrita de nori.
Acele locuri pe care mi-as dori sa le vizitez cat mai des..intr-un cuvant: MAREA!

Lucruri simple~Sfârșitul

2009-07-02T09:44:00.001+03:00

Am devenit constienta intr-o camera slab luminata.Un miros puternic de medicamente si de mirodenii m-a izbit drept in fata.Nu aveam idee ce cautam acolo intrucat ma simteam sanatoasa tun.Insa dupa o secunda m-am vazut plina de bandaje si cu gatul prins intr-un fel de menghina.Am reusit sa scot un scancet slab dar indeajuns incat sa zaresc o silueta grabindu-se spre mine.Era un om ciudat.Avea cam 40 de ani si imbracat in straitze multicolore."Vad ca incepi sa-ti revii."Vorbea o engleza de balta dar cu un accent nemaiauzit."Ce caut aici?Cine esti?" M-am speriat de propria-mi voce...era strangulata,innecacioasa.Brusc,mi-am amintit.Padurea,treptele,tunelul,cadereee...pasi. "Am avut grija de tine.Prea tanara ca sa mori." Asta a fost raspunsul!Apoi am observat ca amesteca ceva mirodenii intr-un bol;mirosul degajat ma ametea...amestecul mi l-a aplicat pe gat.
Fugeam de ceva misterios,ma impiedicam printre crengi,ma izbeam de copaci.Creatura vroia sa ma prinda!Fugi,fugi,fugi...nu din nooooouuu...cadere libera.Crack!
"Ai avut un cosmar.Linisteste-te."Ma simteam epuizata de parca as fi alergat intr-adevar.Nu mai eram prinsa in menghina,eram mult mai bine.Nu stiam cat timp trecuse de la cadere,dar sigur mama era ingrijorata!Poate ma credeau moarta...Numai dupa cateva zile de constientza mi-am dat seama ca omul care ma ingrijea era un vraci.Deci ma aflam intr-un loc retras...intr-un fel de trib,poate.
Ziua in care am zarit din nou padurea a fost ziua cand mi-am revenit complet si m-am dat jos din pat dupa vreo luna,cel putin.
Am devenit prietena cu niste oameni libertini,care traiesc in mijlocul naturii.M-au ingrijit,m-au pus pe picioare."Padurea ni te-a adus aici.Ne-a promis ca ne va reda fiica pierduta.TU esti aceea." Nu puteam locui cu ei oricat de mult as fi vrut.Trebuia sa-mi revad familia si prietenii.Am mai stat cu ei inca vreo luna dar urma vremea despartzirii.Nu vroiam sa plec dintre acele lucruri simple,nu vroiam sa renunt la modul lor simplu de a trai si de a vedea lucrurile.Despartirea a fost cea mai dura.Nu credeam ca voi varsa lacrimi dar a fost involuntar.Oamenii astia ma iubeau cu adevarat.Ii lasam in urma si plecam spre casa pe un alt drum.Nu pe drumul care ma adusese aici intr-o stare deplorabila.Erau ultimele minute petrecute in acel paradis verde.Padurea,care acum o vedeam ca o a doua casa nu ca ceva de nepatruns,isi lua la revedere de la mine;batea vantul si cateva frunze cazura pe jos. Cerul,la fel de senin ca si in primele momente petrecute acolo,culorile aceleasi.Mireasma frunzelor proaspete,aroma absconsa a florilor nenumarate. Aerul curat care m-a trezit in fiecare dimineatza timp de atatea luni.Totul...totul lasam in urma.Preferam viata de oras.Dar inauntrul meu...numai eu stiam ce era.Am iesit definitiv din padure. Am privit in urma;parca s-a inchis o poarta.
Cand am ajuns "acasa",mama m-a intrebat nepasatoare: "Unde ai fost toata ziua?"
Eram intr-adevar uimita!Ce cautam aici?Nu cumva trebuia sa fiu la facultate?
Inca nu stiu unde mi-e locul.

Uff..

2009-06-24T21:19:00.000+03:00

M-am refugiat in muzica.Tot ce vreau e ca muzica si volumul tare sa reuseasca sa-mi acopere gandurile care ma duc spre un drum al nebuniei.Capul mi-e plin de idei si de amintiri care mai de care mai chinuitoare.Ma fac sa vad viitorul la fel de "promitator".Dar acum aud doar urlete si sunetul atat de amestecat al tobelor,chitarelor si al altor instrumente.Gandurile melancolice nu ma lasa sa dorm noaptea.Am atatea remuscari si nu pot sa-mi sterg din minte toate acele momente oribile.Visele imi sunt acoperite de lacrimi.Toate lucrurile care le urasc au grija sa ma afunde intr-un intuneric etern,iar eu incerc sa ma agat de o raza de speranta de fiecare data.Inca n-am cazut.Pot sa pun ramasag ca multi dintre voi s-au simtit cel putin o data in viata asa.
Incerc sa gasesc un loc sigur,care sa fie un scut pt toate problemele ce se ivesc.Incep sa vad defecte iesind la iveala.Cred ca sunt prea melancolica ca sa mai continuu.Vreau muzica mai TAREEE!!! :( ...

PS> A fost o zi tare melancolica....:(

Lucruri simple~Partea a doua

2009-06-17T22:22:00.000+03:00

Eram acolo.Dupa toti acesti ani in care am ramas prizoniera gandurilor referitoare la tine.Am privit imprejurimile.Aceeasi padure de nepatruns care acum parea mult mai inaccesibila,imbrobodita cu tot soiul de plante si copaci,acelasi parau cu aroma lui dulce,aceleasi culori pierdute pe covorul ce acoperea pamantul.Am inaintat cu picioarele-mi impleticindu-se in cautarea scarilor.Acele scari care mi-au dominat atata timp o parte din ganduri.Era greu sa inaintezi printre toate acele buruieni;aveai impresia ca te tai in ele.Dupa un tufis le-am zarit.Cred ca nimeni nu le urcase de mult timp...pareau batrane,pareau ca-si dadeau suflul...dar asteptau pe cineva.Intr-o secunda am revazut toata scena de acum cativa ani.M-am speriat,era spre apus...am plecat cu tristete in suflet.Eram o adolescenta!Acum...gandeam altfel.Nu mi-era frica...aveam emotii.Imi simteam pulsul si in varful capului.
Am inceput ascensiunea.Pe drum m-a inconjurat o panza de paianjen...cum spuneam...de mult timp nu mai fusese cineva pe aici.Ahh...urasc paianjenii.Asta mi-a dat un avant,iar in cateva secunde eram sus.Am suspinat...Frumusetea peisajului ma prindea in plasa...dar nu aveam timp de pierdut.Acum era dimineata,aveam o zi intreaga la dispozitie,dar nu stiam cat timp aveam sa raman in acel paradis.
Am patruns intr-un soi de tunel foarte inghesuit.Ma taram ca o soparla pe solul uscat incercand sa-mi feresc capul de paianjeni.Pana am ajuns in capat a fost un cosmar pentru mine.Cand credeam ca aveam sa ies la suprafata (ceea ce am si facut dar nu asa cum imi doream eu),am cazut...strigam...ingrozita.Ecoul vocii mele imi provoca mai multa groaza.Ma inghitea abisul...parea ca plutesc de cateva minute.Picam,sfidand gravitatia.Doar un gand imi staruia in minte: "Am sa mooooor!"........
Buf!Am simtit un "crack" in jurul gatului,o impunsatura in spinare,o taietura ( sau mai multe) in picioare.Nu mai gandeam...nu mai aveam ratiune.Capul imi atarna,un suvoi de sange imi tasnea din gura la fiecare 3 secunde,ochii imi erau fixati spre cer.Si pana la cer...era acea prapastie prin care am cazut.Pereti abrupti,umezi,acoperiti de plante agatatoare pe alaturi.Atat vedeam.Am inchis ochii...durerea era insuportabila.Aveam sa mor intre lucrurile astea simple,singura si departe de vazul lumii.Eu si paianjenul incalcit in parul meu care ma mangaia.Cand credeam ca-mi dau ultima suflare de viata,am auzit pasi multi si o voce care m-a intrebat intr-un grai necunoscut: "Esti bine?"
Si totusi,am inteles ce-a zis.
Tot atunci mi-am dat seama ca padurea mi-a spus ce avea sa mi se intample...acele imagini inextricabile.

Arta de a crea

2009-06-15T22:46:00.001+03:00

Un gand continua cu alte mii de ganduri.O idee se imbina cu inca 10.Se pun una peste alta si se obtine un amestec sentimental,plin de emotii,care te pot influenta pozitiv sau negativ.Sau te pun pe ganduri.Aceasta este arta de a crea. Creezi ganduri pentru altii care nu sunt in stare sa gandeasca.Sau n-au curajul..sau talentul.Important e ca...de fapt,multi sunt cei care creaza.Dar cati din ei isi exprima cu adevarat sentimentele pe hartie?TOTI.Toti spun ceea ce simt sau ceea ce se afla in adancul sufletului lor,doar ca le e greu sa recunoasca.Se ascund dupa un nume si cateva sute de foi.
Dar scriu,nu?Au imaginatie.Si putere.Si curaj.

Gânduri pierdute in spațiu.

2009-06-15T00:03:00.002+03:00

Ma gandesc la toate lucrurile care m-au influentat pozitiv,la toate acele momente unice pe care fiecare om le-ar aprecia.Am ajuns sa nu mai stiu daca ceea ce fac e bine,daca ceea ce visez este chiar lucrul pe care-l vreau.Sunt indecisa.Si totusi...cand ma gandesc la momentul acela de satisfactie cand o sa-mi fie implinit "visul",inima imi bate tot mai tare si gandul deja imi zboara.Este o confuzie...un amestec de nepriceput.Daca nu esti sau nu ai fost inauntrul problemei nu ai cum sa ghicesti.Este un ... "vis"...un vis care poate chiar este imposibil de realizat. Dar ce poate fi atat de greu? Nimic nu este suficient de greu incat sa te doboare...te ridici iar apoi te bucuri de ceea ce ai realizat.Te face sa te simti implinit de tine insuti..poate la fel de mult cum se simtea Eiffel cand a construit Turnul.La fel de implinit ca Shakespeare cand a terminat "Romeo si Julieta"...la fel ca atatia altii care au simtit-o de-a lungul timpului.Este un sentiment absolut normal. Dar implinirea adevarata nu vine neaparat din munca pe care o faci..ci din viata pe care o duci. Implinit pe plan profesional,sentimental,familial...
Ma gandesc des la acea implinire..nu stiu cand o sa fie.Dar abia astept.Abia astept sa simt ca intreaga mea viata este asa cum mi-am dorit-o mereu,cum am visat-o. Cu cei pe care-i iubesc.Dar asta...asta depinde de o decizie.Nu e chiar atat de simplu. In fond,e la fel de complicat ca si cand ai incerca sa intelegi Universul,stelele si alt planete indepartate care,intr-adevar,sunt atat de indepartate ca nu poti sa eviti intrebarea: "Oare acolo exista oameni?" .In adancul sufletului fiecare are acea parte de explorator,sa afle cat mai multe...si sa vada ceva ..nepamantesc.Unic.
Am incercat sa descos stelele,sa aflu care sunt intentiile lor reale,de ce traiesc la asa departare de Pamant,de fapt de Calea Lactee.Bineinteles ca raspunsul...n-a venit niciodata.Vor sa para mute dar stiu mai multe decat am stii noi,contemporanii, vreodata.Ele domina cerul nostru de atata timp,cand oamenii nici nu existau. Sunt intelepte.
Dar,revenind,ma gandesc la dreptate,la ceea ce e corect. Sau ce mi se pare mie a fi corect...poate e gresit,dar poate e bine.Nu m-am decis inca...e greu sa alegi dintre atatea oportunitati.

Un labirint decodificat

2009-06-13T17:37:00.000+03:00

O camera intunecata,fara geamuri,uscata si placut mirositoare.Era un iz de mosc si orhidee...dar nu simteam acel impuls ca si in alte locuri;era pustiu.Dar cineva fusese aici si lasase in urma mii de hartii aruncate sau pe jumatate arse.Doar cateva hartii erau facute bucatele sau scrum.
Am dat sa ies din camera,am deschis usa grea de metal si ochii mi s-au pierdut in labirintul din fata mea.Atatea drumuri ca nu stiai pe unde s-o apuci.Am decis sa ma inchid in camera aceea;pana la urma visul ma adusese aici.
Hartiile imi faceau cu ochiul.Nu m-am putut abtine...tentatia era irezistibila.Am ramas fara cuvinte cand am realizat ca acele hartii se refereau la mine...Imi reaminteau de unele vremuri,apropriate sau indepartate,cand mintea mea a luat-o pe cai gresite,iar eu...nu am bagat de seama.
"Lipsita de curaj","Impulsiva",Rea","Mincinoasa"...alte adjective ca acestea isi cautau un loc in minte ca se impregneze.S-au adunat intr-o sectie numita vag si anost: "Regrete".Erau toate acele lucruri pe care le-am realizat prea tarziu.
Daca acestea erau hartiile intregi,cele pe jumatate arse reprezentau o mica parte din curajul cu ajutorul caruia am incercat sa le inving...sa procedez corect.
Ma simteam pe deplin implinita luand in mana acel scrum putred...o singura suflare si s-a risipit pt.totdeauna;sa nu mai staruie in inima deoarece din minte au fost sterse odata ce am zis: "Misiune indeplinita.".
Dar eu nu mi-am dat seama ce facusem in trecut.Le rezolvam sau le lasam balta fara sa ma gandesc ca acestea aveau sa ramana undeva adunate...nu ma imaginasem intr-o camera cu aspect mortuar,numarand sau incercand sa decodific niste hartiute.
Eram in vis...i-am dat foc camerei cu tot ce era in ea si,cand am iesit pe usa,nu mai era acel labirint,ci un spatiu deschis si larg...ca o campie.Si cer senin.Multe flori ma asteptau in prag.M-am pierdut in mireasma lor,le-am mangaiat tinandu-le in brate.Un fum alb se ridica la cer.
Am scapat de sectia "Regrete".
M-am trezit,uda toata pe frunte.
Ma simteam extrem de bizar...cred ca am scapat de o parte din subconstient.Cealalta parte n-o sa ajung s-o investighez.

O lume nouă:)

2009-06-12T18:39:00.001+03:00

Atat de multe ganduri se mixeaza in capul meu.Incerc sa vad dincolo de linia orizontului,sa patrund intr-o alta dimensiune si sa vad alte planete...alte vieti... o lume total schimbata de Terra.Mi-as dori ca stelele sa fie impregnate in pamant, sa le ating dar sa fie departe de mine.Mi-as dori atatea...
Imi doresc sa simt dragostea adevarata eterna.Sa ma ratacesc printre stelele de pe cer, sa ajung pe Pluto ca sa simt racoarea adevarata si dureroasa. Sa patrund in tenebra de pe o planeta extrem de indepartata.
Dorinte.Vise.Ce s-a realizat dintre visele acestea ireale? Nimic. N-as putea ajunge pe Pluto decat cu gandul.
Patrund si vad o lume lipsita de viata,unde este incredibil de frig si totusi fara gheturi eterne ca pe Terra. Suprafata neteda continua de cativa kilometri ma inconjoara,lipsita de viata,singura.Niciun fel de copac,de vietate.Total pustiu si gol.Nici macar o boare de vant.Mi-a trezit sentimente glaciale.Vreau sa ma intorc.
Terra.Viata,albastru predominant si...poluare.Atat de multa incat o vezi de cum te intorci "acasa".Vezi planeta incercuita de un lant gros de culoare gri.Dar macar auzi sunetele infernale ale aglomeratiilor urbane!Simti ca e viata...si vezi fiinte miscandu-se.Este unica.
Imi doresc sa vad modul de viata al altora dar nu vreau sa parasesc Terra.In definitiv,este singura care ne ofera ceea ce vrem.Sau,de fapt, ceea ce ne-am obisnuit sa ne ofere.Pentru ca am putea descoperi atatea si o s-o facem deoarece lumea avanseaza intr-un stadiu inimaginabil.In cativa ani o sa fim inlocuiti de roboti.La ce ne mai trebuie oameni?
Ne distrugem reciproc.Dar lumea e proasta si nu-si da seama de asta. Atat de multe se intampla cu fiecare secunda ce trece.Accidente cu masini,incendii,crime...lumea asta se duce de rapa.De ce trebuie sa se intample asa? Cand existau neanderthalienii de ce nu era atata ura si razboi?Pentru ca ei toti erau frati,traiau in pace si faceau totul impreuna.Impreuna vanau animale,impreuna au inceput incetisor sa descopere lumea asta plina de mistere.Dar s-a avansat prea mult...unii nici nu mai cunosc semnificatia cuvantului "frate".
Am multe dorinte...una e pacea mondiala.Sa nu mai trebuiasca sa-ti fie frica sa mergi noaptea prin New York ca te ataca hotii sau altcineva.Sa fie libertate absoluta.As vrea ca lumea sa se indrepte spre o era a pacii nu spre autodistrugere.De ce construiti arme care ar putea pune capat lumii cand putem sa fim toti frati,fara razboaie?!Am putea sa atingem viata eterna prin felul acesta.Unora li se pare neinteresant,lipsit de actiune.
Pe alte planete...fie ca exista oameni sau nu,e liniste.Cred.
Oricum ar fi,Terra este "acasa",chiar daca in ultimul timp nu poti sa te simti in siguranta asa cum alte popoare se simteau cu mult timp in urma.

Clipe de neuitat

2009-06-10T16:45:00.000+03:00

As putea uita tot.Dar niciodata acele momente de fericire suprema,acele momente cand eram doar un copil inocent,preocupat de joaca.nici clipele cand ma lasam purtata de muzica pe strada.Castile in urechi si plimbare.Deja simt cum creste tristetea in mine.Uitaam ca am treaba sau ca am de invatat pt teste,ma plimbam prin padure,prin oras,pe strazi linistite.Ma opream din cand in cand ca sa privesc cerul...chiar daca ploua,tot frumos era deoarece aveam o umbrela si muzica.Daca era soare,priveam multimea de oameni care se plimbau,se grabeau spre casa sau spre servici.
Intr-adevar.Vreau sa traiesc mult si sa simt cat mai multa distractie,fericire si pace.
N-as putea uita nici clipele ca aceasta.Sa stau in fata foii si sa scriu ce-mi strabate capul ca mai apoi sa-l public pe blog:D. Sau sa-mi las mana sa-si exprime talentul de a crea...linii si cercuri.
Liceul.Niciodata nu o sa-l uit.Sunt fericita ca inca mai am doi ani.Este perioada distractiei,a trecerii spre maturitate,dezvoltarea temperamentului.Eu nu vreau sa se termine;nu ca si altii.Atatea amintiri frumoase,cu prieteni sau colegi.Cu profesorii care mai de care mai trasnit sau de treaba.
E adevarat.Fiecare etapa din viata are ceva atractiv.As prefera sa trec prin toate etapele,inclusiv batranete,ce apoi sa revin la varsta adolescentei.Daca nu,la copilarie.Sa razi tot timpul,sa te bucuri pt nimicuri,pt o bomboana sau niste fructe.Sa plangi din dragoste de parca ar fi ultima relatie pe care ai traii-o.Sa sari in sus de bucurie cand auzi ca vine cutare formatie in concert la noi.Sa te scoata la raspuns si sa plangi pt o nota mica.Sa te simti in al noualea cer dupa primul sarut.
Varsta transformarilor,varsta la care viata te pune la incercare.Treci printr-o perioada de teste ca apoi,la final,sa te trezesti spunand: "Mai vreau o data!"
Nu-ti dai seama ce repede trece timpul,ce repede te transformi in adult, decat atunci cand termini liceul si realizezi ca a fost cea mai tare etapa din viata ta. Atunci...vei plange. Unii de bucurie,altii...de tristete.

Wishes.

2009-06-08T19:58:00.000+03:00

I always dreamed of becoming someone important. I am looking for answers to rhetorical questions...answers that you can find anywhere but in people's words.There are so many...and no one to explain to me.Not even a mouth that can tell me the truth.There is no human body on this planet who hadn't told a lie in his all life.Too many lies,too many secrets...misunderstandings.It is so difficult to decode the life.For what are we actually living on this planet?But I won't start with my stupid questions because there are lots of.I'm trying to understand everything that breaths,everything that is alive.A bird...it must be so free.No worries,no problems,no stress.
Freedom.I want to reach absolute freedom,to unburden myself and feel the true love.Maybe it is hide somewhere in the deep forest of the mountains or in the everlasting ice of the Everest or the Antarctic.Hard to find...hard to reach it...I am sure that I can find all these feelings there,in the nature,where everything is real and natural like our feelings.Sometimes I have the feeling that even the wind is trying to tell me something,to tell me how the peoples before us lived...to show me the real life behind the pink layer and to lead me to `the perfect land`.It sounds so thrilling,it makes me feel eager to find that impossible reaching land.
Perfection.At first sight it seems impossible to exist.At least at people because no one is perfect.Personally,I think `perfect world` relates to a world where there is peace and people are all a big family,lost in the infinity of their feelings,love is all that counts.NOt money...nowadays peole are obsessed with money and power.
Peace.Is all we need.And freedom.

Ploaie de suspine

2009-06-08T19:31:00.000+03:00

Privesc spre tine,spre imaginea ta ce ma urmareste la fiecare pas.Eu ma uitam in oglinda dar tu ai aparut si parca ai patruns in mine.Cu fiecare clipa ce trecea,o dara de sange si suspine lasai in urma ta.Ochii mei te priveau vindicativ.Reflectia ta prevela in incapere la fel ca intr-o sala cu oglinzi.Peste tot aceleasi trasaturi ale fetei,acelasi chip gol,simplu..trist.Lumina lunii,razele ei se scurgeau pe fereastra precum raurile de lava...care lasa durere.Am suflat peste imaginea ta,aburi calzi au acoperit oglinda...un deget a taiat "X" peste tine si am spus: "Dispari.",dar mintea mi-a luat-o razna.Tu radeai,iar eu plangeam.Pierduta in ganduri,intr-un colt de camera golas,singura...am zambit arbitrar.Siroaie de lacrimi au izbucnit,iar tu...tu ai venit la mine cu un buchet de trandafiri rosii,patati de sange...tu mureai,iar eu...innebuneam.Un zambet ti-a schitat fata si intr-un moment o liniste profunda apasa peretii camerei,parca eram prinsa in tentaculele unei caracatite,fara scapare.Acum priveam chipul tau fara viata,iar in oglinda din fata mea a aparut imaginea ta ce zambea fara griji.M-ai lasat in intuneric,iar tu ai plecat spre raiul etern.Si chiar daca eram intr-o camera,peretii s-au desprins si din cer,lacrimi au inceput sa curga.O ploaie calda cu stropi marunti ce acoperea 2 trupuri.Unul mort,unul viu.
Pierduta in razele lunii,am ramas cu trupul tau in brate in timp ce ploaia incerca sa despice frigul mortii tale...

Madnessss...

2009-06-08T18:28:00.000+03:00

Have you come to see life like a jungle?Do you feel like you're breathing in a world surrounded by wars, strifes,hate?Maybe you even thought of the idea of suicide?I am not relating to me.In my world there are no such things.At others yes.Step by step,it becomes an indescribable chaos and it locks you in a shell,it sentences you to stay isolated...for who knows how much time...until someone succeeds to open that shell.But that `someone` won't find purity anymore...but chaos.And probably you.
A jungle struggled by noises,a mixture of ideas,of madness.And not green.No.I think yellow...expresses depression.Because you become depressed after staying locked in yourself for so much time.I suppose so.Seeing the same things everyday,without knowing the sensation of `new`,without adrenalin.How is it?I don't want to experience.At least not on my skin.
There,where nothing is new,it's like you would be in a deserted land or,something like that.Antarctic?Cold ground,land of ice...or Sahara?Sand dunes,lifeless and the wind is blowing from time to time.You're going crazy...really.And others are unable to get out of this situation.They remain sentenced for life in a big,white building without reminiscences,without memory...locked in their own madness,in their sauce.
But how do they get here?I think they become like this after an event that had a huge impact over them.A separation of the love of their lives plus a dismissal from their job,they forget about their family or friends,then the isolation,amnesia,etc.Maybe they wander on the streets until someone takes them to a mad house.
Mad house...synonym with sanatorium.it sounds threatening.And by the way...i forgot to tell about genius's madness.they become so obsessed with their work that they even forget they have a life too.E=mc2, E=mc2,E=mc2...God....or the madness of Eminescu...indeed genius but me,personally,I prefer remaining as I am than turning into a robot.At least they weren't locked in a mad house.Instead of it,some were locked in labs,others in stinking rooms,others were haunting nearby women's houses.They became some kind of shadows!
Yes...you are genius...but don't forget that you have to breath too:) At least they brought a contribution to the world's promotion.I don't know if this is good...but whatever.It's a pity that an important formula was left in the wind's blowing...I mean,it is locked in a dead brain.If we knew that formula,everything would be changed by now.No need of planes or other flying objects.What a pity!
Life is a jungle...full of different noises that drives you insane if you don't know how to deal with it.And in this world everyone has a place,genius or not,poor or rich,black or white...but not everyone is insane :) madness...I talked about this because I wanted to reach a point,to explain myself how does it work.
There were some intelligent,genius people and we don't know if others will be burned.

Lucruri simple

2009-06-04T17:53:00.000+03:00

Era vara si era atata liniste.Liniste in sensul ca nu se auzea zgomotul infernal al aglomeratiei urbane,nici vocile vreunor oameni.Era liniste varatica.Auzeai doar greieri si alte insecte neastamparate.Cel putin nu semana cu fastidioasa voce a oamenilor.Ecouri se intensificau pe dupa fiecare ramura a copacilor,se pierdeau in labirintul verde si se regaseau in urechea mea.Tonurile inchise ale culorii verzi isi gaseau locul doar in adancul padurii,iar tonurile deschise se evidentiau pe iarba unde raze de soare isi faceau aparitia.In contrast cu acestea,albastrul nepatat al cerului isi intindea voalul ca nu cumva sa patrunda vreun nor.In afara de sunetele naturii nu se simtea nicio adiere,caldura se aglomera in unele zone,dar existau binefacatorii copaci.
M-a frapat aroma padurii.Un fel de parfum oriental,un parfum universal care cuprindea nenumarate specii de flori imbinate cu mirosul abscons al frunzelor.Eram prinsa in transa in mijlocul acestor minunatii.Nu mai simteam nimic,gandul imi era hipnotizat,iar privirea la fel.Cata pace...nici nu vroiam sa plec de acolo,as fi ramas...pe veci.
Era si un parau care curgea lin,lin printre pietre,croindu-si drum spre impenetrabila padure.Parca suspina,un susur de amintiri.Brusc,un suvoi de imagini inextricabile imi atacau mintea.Dar calmul persista.Iar relaxarea continua...
Cu pasi inceti urcam pe o carare,pierduta in mine,in ganduri,hipnotizata.Speram sa pot intra in adevarata salbaticiune,in acea padure care parea de nepatruns.
Vroiam sa merg mai departe dar am realizat ca ultimele raze de soare straluceau printre frunze.Asa cum am urcat cararea cu speranta in suflet,asa o coboram acum cu tristete;speranta disparuse.Si dorinta la fel.Nu vroiam ca intunericul sa ma surprinda in acest loc.Mi-era teama.
In timp ce ma indreptam spre casa,intreaga magie se dispersa.Tot ceea ce simtisem acolo,in locul acela unic,se stergea.Si lasam in urma acea padure de nepatruns...
Cu ultimele sentimente misterioase pe care le simteam mi-am spus:
"Intr-o zi ma voi intoarce."

It's a joke

2009-05-31T20:17:00.001+03:00

Cateodata simt ca ma sufoc si nu mai suport sa vad pe nimeni in fata mea. Este o senzatie extrem de neplacuta dar sunt multe motive care ma fac sa reactionez astfel. Multi oameni cred ca viata este roz...si mie imi place sa cred asta dar atunci cand primesti o palma,trebuie sa lupti ca sa poti merge mai departe.Nu mi se pare un lucru fortuit...totul se intampla cu un scop.Astfel de lucruri te maturizeaza mai mult decat poti sa-ti imaginezi.E greu...e greu sa treci peste obstacolele vietii si sa simti in inima ta ca si cum se rasuceste un cutit de fiecare data cand iti amintesti...ai vrea sa uiti.Atunci apare dorinta de escapada...oriunde...undeva unde poti sa te inchizi in tine si sa suferi,iar cand vei termina cu lamentarile vei realiza ca timpul vindeca orice rana.Am incercat...sa uit unele lucruri...dar este imposibil daca asta deja devine ca un fel de rutina.Te obisnuiesti.Dar stai cu teama ca poate sa se intample iar si iar...nu mai scapi.Esti incercuit,iar cand crezi ca in sfarsit ai gasit o portita,aceasta ti se inchide drept in nas.Viata...creata ca s-o traiesti,imaginata ca sa te maturizezi.De la copilarie la batranete.Multi,foarte multi oameni ar vrea sa ramana vesnic copii...si da. Ar fi...nici nu gasesc cuvintele potrivite. Imposibil...doar un vis.Viata...e o gluma.Rade de tine de cate ori are ocazia.Chiar daca sunt oameni care inca n-au avut parte de evenimente majore in viata lor,se vor confrunta si ei cu probleme,deoarece nimeni nu poate avea o viata perfecta.Si zic asta din experienta mea de 16 ani.Poate altii n-au realizat inca scopul vietii.Daca crezi ca totul e perfect in viata ta,mai uita-te odata imprejurul tau si o sa vezi ca nu e asa. Pe moment fericirea pare ca ar tine o eternitate dar ea se poate sfarsi intr-o secunda.Traieste-ti viata si incearca sa treci peste "ironiile" ei.

2009-05-29T23:12:00.001+03:00

O linie?

2009-05-29T19:16:00.000+03:00

Ea era in banca ei,in timpul orei de fizica si se plictisea.ok....ce sa fac? Se gandea...medita...mai visa...mai ii zburau ochii la cerul senin..."Stiu!" A inceput prin a trasa o linie.Primul lucru pe care l-a simtit a fost o impunsatura ca de ac in deget.A crezut ca nu e nimic si a continuat.De data aceasta a hotarat sa continue linia printr-o curba,apoi un punct, apoi un cerc.A renuntat la a-si mai calcula miscarile mainii,s-a lasat in voia "creatiei"...a trecut un timp,timp in care ea tot mazgalea hartia.S-a sunat de iesire;ea nu a realizat. "Am ajuns intr-o lume unde nu exista timp,unde nu gasesti semnificatia cuvintelor tristete sau plictiseala.Nu pot sa cred ca aceste minunatii nu exista in lumea mea.Vreau sa-mi desenez propriul univers,sa ma las prada visurilor,sa-mi construiesc un bloc de idealuri."O multime de linii,cercuri,triunghiuri,arcuri,sageti,nori...dar nimic iesit din comun."hey trezeste-te!" Vroia!Vroia sa se trezeasca si nu putea!
Un pat rece,2 bare de fier si...un ecran?"Unde ma aflu?!" Tipa inutil...nici ea insasi nu se auzea.De parca nu avea urechi,vroia sa iasa din vacarmul ce o inlantuia.Era prizoniera propriilor ganduri.Cand credea ca totul e pierdut a zarit o silueta miscandu-se in lumina."Cine...esti?" Nimic. Liniste. Silueta doar statea si privea cum ea se zbatea in pat."Linia aceea imi pare cunoscuta...si totul,de fapt.Tu...tu...",a realizat: "Esti creatia mea!" Ea l-a creat pe domnul Silueta (nume codat)...ea...in timpul orei de fizica...a creat un om!
A tresarit si s-a facut comoda in scaun.Colegii uimiti se uitau la ea ca la Colosseum.
"Am...adormit" Ezita saraca...nu putea spune adevarul.Silueta o urmarea dar parea sa aiba intentii bune. Si totusi,daca ea a creat-o de ce nu-i vorbeste?Poate era fructul interzis.Act nepermis.Tot timpul o invaluia fum gros de tigara,pe silueta. Aceasta n-o reprezenta pe ea.Atunci cum de a creat-o?Din plictiseala?Probabil...Impunsatura din deget s-a transformat intr-o gaura neagra incat avea impresia ca e cenusa.Era prea simplu sa fie cenusa.Prea usoara.Ea isi simtea degetul greu de parca era de plumb.Ecranul din camera aceea era doar decor? Se gandea ca poate,aprinzandu-se,avea sa intalneasca o pereche de ochi..care sa-i dea indicatii cum sa iasa din toata incurcatura asta.Devine deja agitata si ingrijorata.Ea plecase cu sufletul in timpul orei..oare ce vad ceilalti?Ii vad corpul?Sau s-a deplasat in spatiu ca printr-o gaura neagra? Atatea intrebari fara raspuns.Pe masura ce timpul trecea se simtea tot mai grea,pur si simplu parca se inneca,nu mai avea aer.Innebunita,a inceput prin a se automutila.Se zgaria,isi infingea unghiile in carne...incerca orice,orice ca sa poate reveni la realitate. Iarasi o impunsatura si zgarieturi pana a lesinat.
O camera alba cu tot felul de aparate avansate,ciudate,dubioase.In orice caz era mai usoara.Se simtea eliberata.Chiar asa era deoarece se afla in spital.Nu avea habar cum ajunsese aici dar era fericita ca a scapat."Ai facut infarct...in timpul orei" Auzise aceste cuvinte din gura ingrijorata a mamei ei.Cum a fost posibil asa ceva?!Ea doar desena niste linii...poate ca impunsatura de la inceput a fost,de fapt,infarctul."Ciudat"Silueta era moartea?Colegii erau imaginari? La ea,moartea clinica s-a manifestat intr-un spatiu inchis,claustrofobic chiar.Daca era sa moara...nu ajungea intr-un loc luminat.Gandea ea.Oricum... acum era aici si in viata.A simtit asta atunci cand razele de soare i-au atins moliciunea obrazului. Era multumita.

2009-05-29T17:50:00.000+03:00

One of my drawings.
:)

Vreme de beție

2009-05-29T12:05:00.001+03:00

Am zarit nori grei napustindu-se asupra orasului.Acesta se lasa inconjurat de tunete si de scapari luminoase de scurta durata...fulgere.Nu puteam sa ma concentrez si fiecare tunet imi provoca o tresarire.Brusc,stropi de ploaie au izbit ferestrele casei mele si ploaia curata orice urma de sange de pe strada mea.A fost acum o zi cand masacrul se sfarsise si cadavrele inca zaceau pe pamantul ud.Sangele si apa deveneau un intreg,nuanta de rosu aprins se decolora si se scurgea in canalele pustii.Ploua si nimeni nu era prin zona.Toti au murit iar pe mine m-au lasat in urma.Priveam prin geamul acum spart de un tunet si am realizat ca mai era putin,si eu insumi,aveam sa cad prin ramasitele geamului daca nu ma indepartam de fereastra.Cioburile sclipeau in lumina neonului care accentuau culoarea alba a peretilor.Un alb...patat de mucegai.In colturi..Vremea aceasta si singuratatea imi creau o stare de melancolie imbratisata de o stare de veselie.Vroiam sa dansez in ploaie si sa pot opri manifestarile ei salbatice.Sa fiu inconjurata de nimicul de dinafara dar sa raman calda pe dinauntru deoarece aveam un vis.Vis care hranea setea de nou,de exotic.Vis ce s-ar fi putut desfasurat in inima junglei dar acolo e prea multa viata.Prefer ca linistea sa ma inconjoare.Era mai bine caci puteam sa ma concentrez...